Roma la pas, ziua a treia.

A treia zi din vacanta noastra la Roma a fost si una in care ne-am plimbat probabil cel mai mult prin centrul orasului, vizitand astfel cateva din cele mai importante obiective turistice ale orasului. Astfel in timp ce ne deplasam de la un obiectiv dinainte stabilit la altul am avut ocazia sa vizitam si cateva biserici impresionante dar mai putin promovate turistic, plus alte marturii a ceea ce a fost candva Imperiul roman si Roma antica.

In prima parte a zilei ne-am pornit sa vedem celebra Columna a lui Traian, columna situata in zona Forumului Imperial, forum situat vis a vis de Forumul Roman, aceste doua fiind despartite doar de Via dei Fori Imperiali.

Ca sa ajungem de unde eram noi cazati la columna, ne-am deplasat initial exact pe acelasi traseu pe care l-am facut si cand am vizitat Colosseumul, trecand prin Parco Del Colle Oppio (parcul unde se gaseste ceea ce a mai ramas din ruinele fostei constructii gigantice ridicate de catre Imparatul Nero, Domus Aurea si ruinele Thermelor lui Traian) am ajuns inevitabil in fata colosului de piatra, Colosseum, unde binenteles ne-am oprit din nou, din loc in loc, pentru a mai face cateva poze cu el.

DSC_0530

Via dei Fori Imperiali, in stanga Forumul Roman si Altare della Patria, iar in dreapta Forumul Imperial.

DSC_0584

DSC_0605

Forumul Imperial reprezinta un complex de monumente, situate in imediata apropiere a vechiului Forum Roman, monumente ce au fost construite de catre cativa imparati romani de-alungul a 150 de ani, incepand cu Imparatul Iulius Cezar. Cel mai cunoscut monument din acest forum este Columna lui Traian, columna construita ca sa cinsteasca victoria armatei romane conduse de catre Imparatul Traian asupra dacilor. Pe toata inaltimea columnei de aproape 30 de metri sunt sculptate scene de lupta din cele doua razboaie dacice desfasurate intre anii 101-102 si 105-106.

DSC_0644

DSC_0671

DSC_0700

DSC_0674

Piata Traian, un ansamblu de cladiri destul de bine pastrate si care fac parte din Forumul lui Traian.

Forumul lui Traian a fost realizat de catre celebrul arhitect antic Apollodor din Damasc.

DSC_0713

O parte din forumul Imparatului Iulius Cezar, parte situata in zona Forumului roman.

DSC_0666

DSC_0684

Forumul roman vazut de pe Via dei Fori Imperiali.

DSC_0631

DSC_0665

Columna lui Traian. Initial in varful columnei a existat o statuie a Imparatului Traian, dar aceasta a disparut in Evul Mediu, fiind inlocuita in secolul al XVI-lea cu o statuie ce il reprezinta pe Sfantul Petru.

DSC_0725

Langa Columna lui Traian se gasesc si doua biserici vechi Santa Maria di Loreto (datand din sec. al XVI-lea) si Santissimo Nome di Maria al Foro Traiano (datand din sec. al XVIII-lea).

DSC_0710

Langa Forumul lui Traian, despartit de acelasi bulevard (Via dei Fori Imperiali), se gaseste Monumentul Altare della Patria, situat in Piazza Venezia. Monumentul este o constructie impresionanta, cea mai mare din Roma zilelor noastre si este dedicat primului rege al Republicii Italia, Victor Emmanuel al II-lea. In fata monumentului este amplasata o imensa statuie a regelui.

DSC_0731

DSC_0792

DSC_0795

DSC_0977

In incinta monumentului, ce serveste si ca mausoleu pentru soldatul necunoscut se gaseste un muzeu al steagurilor de lupta retrase ale armatei italiene, muzeul se numeste Sacrario delle Bandiere, intrarea fiind libera.

DSC_0824

DSC_0854

Se poate urca la mai multe nivele ale monumetului si se poate admira de pe terasele acestuia aproape tot orasul, pentru a urca pe acoperis a fost infiintat un lift care se poate lua de pe terasa situata in spatele monumentului, cea dinspre Forul roman. Pentru a urca cu liftul trebuie cumparat bilet de la casa de bilete aflata langa intrarea in lift.

DSC_0889

DSC_0921

Flacara vesnica a soldatului necunoscut, situata sub statuia Zeitei Roma pazita tot timpul de catre doi soldati.

DSC_0056

Piazza Venezia, cu Palazzo Venezia in stanga.

DSC_0004

Palazzo Venezia. Cladirea a suferit transformari majore din momentul in care a devenit palatul rezidential papal, in anul 1469, fiind apoi donat catre Republica Venetiana in anul 1564 de catre Papa Puis al IV-lea, devenind astfel resedinta ambasadei fostei Republicii Venetiene.

DSC_0775

La nici un sfert de ora de mers pe jos din Piazza Venezia se gaseste una din cele mai magnifice fantani arteziene din lume, o fantana arteziana datand de la mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind realizata de catre Nicola Salvi, Fontana di Trevi.

Fantana este realizata la capatul unui apeduct antic Aqua Virgo, in centrul fantanii fiind sculptata o statuie ce il reprezinta pe Zeul Neptun stand in picioare pe un car de lupta condus de cai si tritoni.

DSC_0120

DSC_0146

Urmatorul obiectiv dupa Fontana di Trevi era vizitarea Pantheonului, dar pana sa ajungem la el aveam sa vedem inca cateva obiective turistice mai putin cunoscute dar care merita vizitate.

Astfel la nici cinci minute de Fontana di Trevi, pe Via del Corso, situata in Piazza Colonna se gaseste Columna lui Marcus Aurelius, o columna inceputa dupa moartea Imparatului in anul 180 si terminata in anul 193, fiind dedicata cel mai probabil victoriilor asupra popoarelor germanice si a sarmatienilor. Initial in varful columnei exista o statuie a imparatului ce a fost inlocuita in sec al XVI-lea cu statuia Sf. Paul.

DSC_0178

Cum gps-ul setat sa ne indrume spre Pantheon ne ducea pe o alee situata in coltul din stanga al Piazzei Colonna, pe Via dei Bergamaschi, am urmat instructiunile, iar la scurt timp am ajuns intr-o mica piata, Piazza di Pietra unde se gaseste amplasat Templul lui Adrian (datand din anul 145), sau mai bine zis ce a ramas din el, cateva coloane incorporate intr-o cladire ce dateaza si ea din sec. al XVII-lea.

DSC_0186

In drumul nostru spre Pantheon am ajuns dupa vreo doua minute de mers de langa Templul lui Adrian  in Piazza S. Ignazio, unde se gaseste o biserica foarte frumoasa Chiesa di Sant’ Ignazio di Loyola, construita in stil baroc in secolul al XVII-lea, picturile din interiorul ei fiind extrem de frumoase.

DSC_0224

20171124_143655_HDR

DSC_0263

DSC_0229

DSC_0231

Din Piazza S. Ignazio am ajuns in mai putin de 10 minute in fata Pantheonului, situat in Piazza della Rotonda, unde se gaseste si un frumos obelix. Piata era intesata de turisti, iar langa obelix un tenor si o soprana incantau turistii cu arii celebre.

DSC_0281

DSC_0353

Am stat cateva minute la coada sa vizitam Pantheonul, intrarea este libera dar e limitat numarul de vizitatori ce pot intra in acelasi timp inauntru, asa ca se intra in grupuri de aproximativ 20 de persoane.

Pantheonul a fost initial un templu construit intre anii 27-25 i.e.n., in timpul primului imparat roman, Augustus (27 i.e.n.- 12 e.n.) si dedicat tuturor zeilor, fiind refacut in forma actuala de catre imparatul Adrian in anul 125. Mai tarziu in anul 609 cladirea a fost donata de catre Imparatul Bizantin Pochas catre Papa Bonifacio al IV-lea care a transformat-o in biserica crestina.

DSC_0307

DSC_0308

DSC_0312

Tot aici este inmormantat si primul rege al Italiei, Victor Emanuel al II-lea.

DSC_0315

DSC_0339

Pentru ca de la ridicarea Pantheonului, in timpul romei antice, pana in prezent, cladirea a fost aproape tot timpul folosita, a facut ca ea sa reziste in timp si sa fie una din cele mai mari cladiri din timpul imperiului roman ce au ramas in picioare.

Dupa ce am iesit din Pantheon am gasit un restaurant in imediata apropiere a acestuia, Taverna del Seminario, situat pe Via del Seminario, unde am comandat meniul pentru turisti, un meniu cu trei feluri de mancare si desert la un pret mai mult decat acceptabil, 15 euro de persoana, berea fiind si ea la un pret bun.

DSC_0348

Dupa masa copioasa de la restaurant ne-am indreptat spre Piazza Navona, iar din Piazza della Rotonda ne-am deplasat pe o mica alee numita Via Giustiniani, la capatul acesteia gasind o alta biserica in care nu ne-a parut rau ca am intrat, San Luis de Los Francees, o biserica construita in secolul al XVI-lea.

Fatada acesteia a fost realizata de catre arhitectul si sculptorul italian Giacomo della Porta, a carui opera se poate admira printre altele si la Basilica Sfantul Petru din Vatican. Acesta a realizat si doua din fantanile arteziene situate in Piazza Navona, piata spre care ne indreptam atunci.

In interiorul bisericii exista si cateva picturi celebre ale pictorului Caravaggio.

DSC_0370

DSC_0376

Inspiratia Sfantului Matei, pictura realizata de catre Caravaggio.

DSC_0392

DSC_0398

De langa aceasta ultima biserica am ajuns in vreo 5 minute in Piazza Navanno, o piata construita peste anticul stadion al Imparatului Domitian, sec I, pastrand forma acestuia, fiind inconjurata de cladiri construite in stil baroc roman in secolul al XVII-lea. In interiorul pietei sunt amplasate trei superbe fantani arteziene: Fontana dei Quattro Fiumi, Fontana del Moro si Fontana del Nettuno. Ultimele doua au fost realizate, inafara statuilor adaugate mai tarziu, de catre arhitectul Giacomo della Porta.

Biserica Sant’Agnese in Agone, situata in Piazza Navona, o frumoasa biserica construita in stil baroc, datand din secolul al XVII-lea.

DSC_0557

Langa aceasta biserica se gaseste si o superba fantana arteziana, avand un obelisc in mijloc, realizata de catre sculptorul si arhitectul Lorenzo Bernini, fantana ce poarta numele de Fontana dei Quattro Fiumi (Fantana celor patru fluvii: Gange, Nil, Dunare si Plata).

DSC_0420

Cupola bisericii Sant’Agnese in Agone.

DSC_0520

DSC_0530

Fontana dei Quattro Fiumi.

DSC_0503

DSC_0548

Fontana del Moro.

DSC_0581

DSC_0579

Cum dintr-un anumit punct al pietei mi s-a parut ca vad o cupola de biserica, atunci cand ne-am hotarat sa plecam din Piazza Navanno, ne-am indreptat inspre acel loc si nu ne-a parut rau, pentru ca acea cupola s-a dovedit a fi cupola bisericii Sant Andrea della Valle, a doua cupola ca marime din Roma dupa cea a Basilicii Sfantul Petru.

La intrarea in biserica am fost intampinati de un ghid care ne-a oferit ghiduri audio in diferite limbi. Intrarea in biserica este gratis, iar pentru doritori exista o cutie unde se pot face donatii.

Biserica a fost construita la sfarsitul secolului al XVI-lea, iar interiorul ei este impresionant fiind pictat cu fresce superbe avand ca teme martiriul Sfantului Andrei realizate de artistul Mattia Preti, iar cea de pe tavanul domului reprezinta Slava Paradisului, fiind realizata de catre pictorul italian Lanfranco.

Aici sunt inmormantati si doi papi, Papa Pius al II-lea si Papa Pius al III-lea.

DSC_0592

DSC_0593

DSC_0607

DSC_0624

DSC_0626

Biserica fiind situata pe bulevardul Vittorio Emanuelle II, strada ce ducea spre Piazza Venezia si deci era si pe drumul nostru de intoarcere ne-am pornit pe ea, astfel ca nu dupa mult timp am ajuns in piata Largo di Torre Argentina unde se gasesc ruinele a patru temple romane si a ceea ce a mai ramas din Teatrul lui Pompei, locul unde in anul 44 i.e.n. a fost asasinat Imparatul Iulius Cezar.

DSC_0628

Continuandu-ne drumul spre Piazza Venezia am ajuns in fata bisericii Chiesa del Gesu, o biserica construita in stil baroc spre sfarsitul secolului al XVI-lea, apartinand Ordinului Iezuitilor.

Este prima biserica iezuita astfel ca este recunoscuta de catre acestia ca fiind ,,biserica mama”, servind ca model pentru alte biserici iezuite din lume, in principal de pe continetul American.

DSC_0631

DSC_0639

DSC_0632

Alltare de la Patria si Piazza Venezia situate la aproximativ 20-25 de minute de mers pe jos de langa biserica Sant Andrea della Vale.

DSC_0653

Si ca sa fie ziua completa, langa Piazza Venezia, in Piazza Santi Apostoli, se gaseste si Muzeul de Ceara pe care l-am vizitat in fuga, pretul de intrare in muzeu fiind de 9 euro.

DSC_0672

DSC_0679

DSC_0660

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s