Roma, la pas in Noiembrie

Despre Roma s-au scris multe articole din care se pot obtine aproape toate informatiile de care cineva are nevoie ca sa poata vizita capitala Italiei. Ceea ce voi incerca eu sa evidentiez, inclusiv cu multe fotografii, este faptul ca aceste faimoase atractii turistice, de dimensiuni considerabile in raport cu alte cladiri istorice din Europa sunt situate aproape una fata de cealalata si pot fi vizitate grupat in aproximativ 4-5 zile, inclusiv cu un copil mic cum a fost in cazul nostru. Ma refer aici la cele mai importante atractii ale Romei, promovate turistic, pentru ca ar trebui probabil mai mult de doua saptamani de umblat prin oras ca sa poti spune ca ai vazut aproape tot ce e de vazut in Roma, pentru ca ,,Cetatea Eterna” are o multime de atractii turistice datand din perioada Imperiului Roman si din Epoca Medievala, cu o multime de basilici una mai frumoasa ca cealalta, cu picturi si statui absolut impresionante, ce rivalizeaza cu celebrele picturi ale lui Michelangelo din Capela Sixtina sau statuile din Basilica San Pietro.

Ofertele de avion sunt destul de multe spre Roma, asa ca daca va programati din timp si urmariti ofertele low cost aveti sansa sa gasiti bilete foarte ieftine si sa zburati dus intors cu aproximativ 2-300 lei de persoana.

De la Aeroportul Ciampino unde aterizeaza avioanele firmei Wizzair sunt doua firme de transport ce efectueaza curse intre aeroport si statia Termini din centrul Romei, cu un pret intre 4-6 euro de persoana, cu posibilitatea achizitionarii biletului dus-intors, biletul putand fi folosit oricand indiferent de zi sau ora.

Drumul cu autocarul de la aeroport pana la Statia Termini dureaza aproximativ 30-40 de minute, iar la un moment dat se trece prin Poarta San Giovanni, inaugurata in anul 1574, poarta ce a fost incorporata in Zidul lui Aurelian, un zid de aparare al vechii Rome, construit de Imparat intre anii 271-275 pentru a proteja orasul de atacurile popoarelor migratoare. In imediata apropiere a acestei porti se afla si catedrala orasului Roma, San Giovanni in Laterano, cea mai veche biserica crestina din oras.

bty

Intre cele doua turnuri se vad cateva statui de pe Catedrala San Giovanni in Laterano.

bty

Cazarea am avut-o la un  apartament rezervat pe internet de pe booking.com, foarte aproape de Statia Termini, la un pret destul de bun fata de restul ofertelor, undeva la 375 de euro pentru sapte nopti cu toate taxele incluse, pentru doi adulti si un copil, apartament situat la 10-15 minute de mers pe jos de Colosseum. Apartamentul face parte dintr-un ansamblu de apartamente situate la etajul patru al unei cladiri, avand holul de la intrare comun si nu au chicineta. Ansamblul se numeste ,, Rome to stay”, iar pentru cei care nu au foarte mari pretentii poate fi o optiune buna de cazare.

Cum am ajuns la cazare la o ora decenta, aproximativ ora 15, am avut inca timp, inainte de a se insera, de a da o scurta tura prin imprejurimi, iar cel mai aproape de cazarea noastra era una din cele mai vechi si mai importante basilici din Roma, Basilica Santa Maria Maggiore, construita la inceputul secolului al XV-lea de catre Papa Sixtus al III-lea, cu cel mai inalt turn de clopot din Roma (75 metri).

Cu 5 euro de persoana, insotiti de ghid in limba italiana si engleza, se poate vizita o parte din incaperile de la etaj ale basilicii.

In interiorul acestei basilici exista o mica capela unde actualul papa, Papa Francisc vine de cateva ori pe an sa se roage.

DSC_0012

DSC_0662

DSC_0562

DSC_0600

DSC_0635

Fontana di Santa Maria Magiore si Colonna della Pace, situate in Piata Santa Maria Maggiore, vazute de la balconul basilicii.

DSC_0571

La aproximativ 5 minute de Basilica Santa Maria Maggiore si in imediata apropiere a Garii Termini  se gaseste si Piazza della Repubblica, unde se afla situata o alta basilica importanta, Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, construita peste o parte din ruinele Bailor Imparatului Diocletian,ruinele acestor bai fiind si ele vizibile. Basilica a fost  construita in secolul al XVI-lea dupa un design al celebrului artist Michelangelo.

DSC_0082

DSC_0086

DSC_0106

Cum a doua zi aveam in plan sa vizitam celebrul Colosseum si locatiile aflate in imediata lui apropiere, Forumul Roman si Palatino, locatii ce se aflau asa cum am precizat mai sus la mai putin de 15 minute de mers pe jos de unde eram cazati, ne-am pornit de dimineata inspre ele.

DSC_0146

Intrarea in Colosseum costa 14 euro de persoana daca se achizitioneaza bilete de pe internet si 12 euro daca se achizitioneaza bilete de la casele de bilete. In pretul biletului putand vizita si Forumul Roman si Palatino.

Palatino este dealul si locul unde in anul 754 i.e.n., Romulus a intemeiat Roma si a intemeiat orasul ce poarta denumirea de ,, Cetatea Eterna”, devenind mai apoi locul unde s-a construit Palatul Imperial.

Constructia Colosseumului, conceputa ca o arena de distractie pentru cetatenii Romei si construita peste o parte din grandioasa constructie a Imparatului Nero, denumita Domus Aurea, a fost inceputa de Imparatul Vespasian in anul 72 si finalizata de fiul sau Titus in anul 80, cu aceasta ocazie fiind decretate 100 de zile de jocuri, aproximativ 5000 de animale fiind ucise in tot acest timp. Numele de Colosseum l-a primit se pare dupa o imensa statuie ce il reprezenta pe Imparatul Nero, ce se gasea la intrarea in Domus Aurea si care era construita dupa celebra statuie a Colosului din Rodos.

Colosseumul a fost timp de cateva sute de ani locul de desfasurare a unor numeroase lupte intre gladiatori sau intre gladiatori si animale, constructia fiind de cateva ori afectata de cutremure sau incendii. La spectacole puteau asista aproximativ 55.000 de spectatori.

Ultima reprezentatie a fost in anul 523, in timpul domniei Imparatului Theodosius.

Bucati din aceasta constructie au fost folosite mai tarziu si pentru constructia Basilicii San Pietro (Sfantul Petru) din Vatican.

DSC_0205

DSC_0527

DSC_0733

DSC_0226

DSC_0277

DSC_0349

Langa Colosseum se gaseste si Arcul lui Constantin, inaugurat de catre Imparat in jurul anului 315, pentru a celebra victoria sa impotriva rivalului sau Maxentius, arcul fiind decorat cu piese luate din alte monumente mai vechi construite de alti imparati cum ar fi: Traian, Hadrian si Marcus Aurelius. Arcul este decorat printre altele cu 8 statuete reprezentand prizionieri daci, statuete mutate din Forumul lui Traian.

DSC_0168

DSC_0548

DSC_0180

DSC_0369

La intrarea in Forumul Roman, intrare situata la aproximativ 200 de metri de Colosseum, se sta din nou la coada pentru un control amanuntit.

Forumul Roman vazut din Colosseum, in dreapta este Palatino. Jos se vede si coada de la casele de bilete.

DSC_0291

Chiar la intrarea in forum se gaseste Arcul lui Titus, arc construit in anul 71 si celebreaza victoria Imparatului Vespasian si a fiului sau Titus asupra evreilor din Ierusalim.

DSC_0390

DSC_0548

Forumul roman, construit intr-o vale sub Palatino, peste o zona mlastinoasa ce a fost asanata in secolul VII i.e.n., era un parc unde cetatenii romani ieseau pentru recreere. In timp aici s-au construit pe rand o serie de temple si monumente religioase, spatii comerciale si monumente comemorative.

DSC_0441

DSC_0478

Arcul lui Septimius Severus datand din anul 203, ridicat de catre senatul roman in cinstea victoriei Imparatului asupra Imperiului Parthian (Asia Mica, zona Iran-Irak).

DSC_0515

Dupa plimbarea de vreo ora prin forumul roman am urcat pe Dealul Palatino, acolo unde pe langa gradinile amenajate si punctele de belvedere de unde se pot admira imprejurimile, se gaseste si vechiul palat imperial, ruinele acestuia fiind destul de bine pastrate.

DSC_0495

Imparatul roman care a pus bazele Palatului Imperial aici a fost Imparatul Augustus, acesta fiind si primul imparat roman, intre anii 27 i.e.n. si 14 e.n.. Palatul si-a marit treptat dimensiunile in secolele ce au urmat ajungand sa acopere tot dealul.

DSC_0679

DSC_0644

Stadionul Palatin, construit de Imparatul Domitian, in jurul anului 80 e.n.

DSC_0704

DSC_0718

O parte din Forumul Roman vazut de pe Palatino, in spate cladirea alba cu cele doua statui este Altare della Patria, cladire situata in Piazza Venezia. Chiar langa aceasta piata, se gaseste si Forumul lui Traian cu celebra sa columna.

DSC_0619

In spate, dupa Forumul Roman si Bulevardul Via dei Fori Imperiali ce se vede in mijlocul pozei, se vad ruinele Forumului Imperial. Columna lui Traian este in partea stanga a imaginii, in spatele cladirii maro.

DSC_0624

Forumul Imperial este un asamblu de monumente construite de-a lungul timpului (43 i.e.n.- 113 e.n.) de cativa imparati romani incepand cu Julius Cezar. Ultimul imparat care a construit monumente aici a fost Imparatul Traian.

Colosseum, Arcul lui Titus in centru si Arcul lui Constantin in stanga, vazute de pe Palatino.

DSC_0608

DSC_0602

DSC_0609

Tot din zona palatului se poate vedea ceea ce a mai ramas din Circus Maximo, un spatiu pentru desfasurarea unor lupte cu cai si care de lupta, avand dimensiunile de aproximativ 600 metri lungime si 200 metri latime, la spectacolele de aici putand asista aproximativ 200.000 de mii de oameni. Constructia acestui gigant a inceput in jurul anul 329 i.e.n. si a fost renovata si decorata in timp de multi imparati romani.

DSC_0686

Dupa vizita acestor obiective ne-am oprit la o pizzerie de langa Colosseum unde am platit in jur de 50 de euro pentru trei feluri de mancare si ceva de baut pe langa si ca in majoritatea localurilor din Roma in care am intrat era cel putin un roman sau romanca care servea asa ca a fost usor sa comunicam.

Dupa ce ne-am odihnit putin la cazare si dupa ce s-a lasat seara am iesit la o plimbare inspre Basilica San Giovanni in Laterano, aceasta fiind considerata catedrala orasului Roma, o basilica construita inainte de Basilica San Pietro din Vatican, secolul IV si care are in interior un altar unde doar Papa sau Episcopul Romei pot celebra slujbe.

Fatada acestei cladiri si statuile rivalizeaza cu cladirea Basilicii San Pietro, fiind impresionanta.

DSC_0820

DSC_0901

DSC_0914

Langa catedrala exista si Obeliscul lui Constantin si cum am mai  scris se gaseste si o parte din zidul lui Aurelian si Poarta San Giovanni.

DSC_0855

Obeliscul lui Constantin reprezinta cel mai mare monument construit dintr-un singur bloc de piatra (monolit) si dateaza de pe vremea Egiptului antic (sec. 15 i.e.n), fiind adus din Egipt de catre romani in anul 357.

DSC_0926

DSC_0930

DSC_0941

Baptisteria, situata chiar langa catedrala, este o baptisterie veche inca de pe vremea Imparatului Constantin.

DSC_0931

Despre urmatoarele zile petrecute la Roma voi scrie in urmatorul articol, in ziua a treia fiind programata vizita la Muzeul Vatican si a Basilicii Sfantul Petru.

 

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre “Roma, la pas in Noiembrie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s