Pe Varful Moldoveanu, dupa 9 ani

Nu aveam in plan ca anul acesta sa ajung din nou pe creasta Muntilor Fagaras, dar la indemnul prietenului meu Alin, care dorea neaparat sa ajunga pe cel mai inalt varf de la noi din tara am cedat si am inceput pregatirile pentru o tura de doua zile pe creasta.

Scriu acest articol pentru ca vreau sa evidentiez faptul ca daca respecti anumite reguli pe munte, ai un echipament adecvat si multa vointa poti sa parcurgi o parte a crestei Muntilor Fagaras si fara prea multa experienta in traseele de creasta.

Cum Alin nu mai fuse-se niciodata intr-o asemenea excursie am incercat cat de cat sa-l pregatesc pentru ceea ce va urma, dandu-i sfaturi in primul rand pentru ceea ce trebuie sa contina rucsacul intr-o asemenea tura si despre minimul de echipament pe care sa-l ia cu el in cazuri de evenimente neprevazute.

Dupa ce am amanat pentru o saptamana plecatul nostru, din cauza vremii nefavorabile, am plecat la drum pe o vreme ce se anunta caniculara in toata tara, aproape jumatate fiind sub cod rosu de canicula iar restul sub cod portocaliu, asa ca in ceea ce priveste hainele ne-am pus foarte putine cu noi, dar bineteles pe munte nu pot sa lipseasca polarul si windstoperul, pentru ca aici vremea oricand iti poate juca o festa.

Am plecat asadar la drum patru persoane, intr-ucat ni s-au alaturat si Florin cu baiatul sau de cincisprezece ani, Filip.

Ajunsi la Balea Lac nu am putut sa nu remarc numarul mare de tarabe aparute pe marginea drumului la care gasesti tot felul de suveniruri, plus si cateva cladiri pe post de hotel. Sincer parca acuma noua ani arata mai frumos aici fara atatea tarabe si constructii. Primul nostru gand a fost sa gasim un loc de parcare, parcare care in locurile amenajate costa 4 lei pe ora sau 25 de lei pe zi sau parchezi pe unde apuci si mai ai loc.

Am stabilit de la inceput ca o sa mergem relaxati fara graba, iar daca simtim ca nu mai putem continua traseul ne vom opri la Cabana Podragu, urmand ca a doua zi de dimineata sa incercam sa ajungem pe Varful Moldoveanu. In mare planul era, daca starea fizica si psihica permitea, sa ajungem in acea seara pe Varful Moldoveanu si sa coboram apoi la Refugiul Vistea Mare.

Inainte de a incepe urcarea, chiar la baza urcarii din Caldarea Balei spre Saua Caprei am remarcat numarul mare de corturi intinse de catre cei veniti aici sa urce pe munte.

Prima parte a traseului, cea care duce de la Caldarea Balei pana pe Saua Caprei, de unde incepe propriu-zis traseul de creasta l-am facut fara dificultate, in aproximativ 30 de minute ajungand in apropierea Lacului Capra, unde toata lumea care urca pentru prima data ramane impresionata de frumusetea locului.

Dupa o scurta pauza pe marginea lacului, unde si aici erau amplasate o multime de corturi, ne-am continuat drumul, ocolind Varful Capra si coborand in Caldarea Caprei si continunad apoi cu urcusul spre Portita Arpasului pana la Fereastra Zmeilor, traseu usor pentru toata lumea si care nu a durat decat vre-o ora si un sfert de la Lacul Capra. Pe traseu, in Caldarea Caprei am dat de o portiune de zapada ( pe care eu am mentionat-o si in alt articol), unde Filip a tinut neaparat sa se fotografieze cu zapada. In aceasta zona sunt si cateva surse de apa pentru cei care au nevoie.

Dupa o pauza de vre-o zece minute, in decursul careia am facut niste poze si am discutat putin despre traseul pe care vroiam sa ne intoarcem a doua zi, cel care porneste de la Cabana Podragu pe langa Lacul Podragel si se intalneste cu traseul de creasta in Portita Arpasului, chiar langa Fereastra Zmeilor, traseu din care se vedea portiunea ce trece pe sub zona numita ,,La trei pasi de moarte”,  ne-am continuat excursia, ajungand in mai putin de doua minute la prima portiune de lanturi din zona mentionata mai sus.

DSC_0078

Aici intr-ucat numele zonei le crea unele emotii colegilor mei am urcat eu primul aceasta zona si am coborat apoi portiunea verticala de vreo patru metri ce urma, coborare asigurata cu lanturi asa ca nu a fost dificila nici pentru restul lumii. Urmatoarea portiune de lanturi fiind mai usoara ca prima a fost trecuta fara probleme si ne-am continuat traseul care urma sa ocoleasca Arpasul Mic, dupa o portiune mai domoala urmand o zona asigurata cu lanturi, de unde incepe o usoara urcare prin care se ocoleste Arpasul Mic, cararea coborand mai apoi pe partea de nord a Arpasului Mic, iar in aproximativ 10 minute eram la urcarea pe Saua Vartopului ce ne scoate langa Monumentul Nerlinger.

Ajunsi la Monumentul Nerlinger am facut o pauza nestiind ca in curand aveam sa avem un eveniment care pentru mine era sa se termine foarte urat, iar pentru Alin a fost un factor ce avea sa-l marcheze psihic tot restul zilei.

Am pornit asadar mai departe avand in fata un grup de patru turisti germani din care unul se deplasa cu frica, ajungand in Saua Vartopului la o zona pe care eu am mentionat-o intr-un alt articol, o zona in care cararea se ingusteaza si trece pe sub un perete de stanca avand sub noi o prapastie de vreo 30-40 de metri, cararea trecand si ea peste niste colti mai ascutiti de cativa zeci de centimetri. Eu eram chiar in spatele acelui turist german, neputand trece de el din cauza locului stramt, acesta mergand efectiv in patru labe, eu trebuind sa am grija sa nu-l calc pe maini, ceea ce m-a facut sa nu fiu eu atent unde calc, astfel ca la un moment dat am alunecat pe o piatra si m-am dezechilibrat in cadere lovindu-ma la coapsa in niste colti de stanca care m-au zgariat destul de rau, rupandu-mi pantalonii, iar in cadere rucsacul din cauza greutatii tragandu-ma dupa el spre prapastie, noroc cu un smoc de iarba de care am reusit sa ma agat si sa ma proptesc in el pentru ca altfel as fi alunecat.

Dupa acest eveniment am inceput urcarea spre Varful Arpasul Mare cararea continuand pe saua dintre Varful Arpasul Mare si Varful Mircii.

In aceasta zona ne-am intalnit cu un domn in varsta de 69 de ani si cu o doamna aproximativ de aceeasi varsta, porniti sa ajunga pe Varful Moldoveanu, cu dansii aveam sa ne intalnim si a doua zi cand noi ne intorceam de la Refugiul Vistea Mare, iar ei isi continau excursia dupa o noapte petrecuta la Cabana Podragu.

Traseul vechi de creasta ce ducea pe sub Varful Mircii este acuma inchis din cauza unor bolovani nesiguri, asa ca acum traseul principal duce direct pe Varful Mircii, un varf de pe care ai o panorama superba asupra Muntilor Fagaras si a celor mai importante varfuri ale acestora.

Varfurile Vistea Mare si Moldoveanu vazute de pe Varful Mircii

DSC_0168

Varfurile Vanatarea lui Buteanu, Lespezi-Caltun si Negoiu, vazute de pe acelasi varf.

DSC_0173

Coborarea de pe varf este destul de abrupta si solicitanta, necesitand atentie, dar s-a desfasurat fara evenimente, asa ca am ajuns in curand la Iezerul Podul Giurgiului, unde am facut o pauza mai lunga pentru ca deja eram destul de obositi, iar evenimentele petrecute au avut cum am spus si un impact psihic care le-a turnat plumbi in picioare colegilor mei, iar dupa coborarea de pe Varful Mircii acesta s-a accentuat.

Am stat deci aici aproape o jumatate de ora, timp in care am ,,admirat” ramasitele refugiului daramat se pare de vant sau zapada adunata peste el si maldarul de conserve aruncate in zona si in lac, ori de catre unii asa zici excursionisti ori de catre animalele venite sa caute de mancare. Deci un sfat pentru cei care merg cu conserve pe munte, daca tot le duceti pline pana sus le puteti cobori goale pana la primul cos de gunoi intalnit, eu prefer sa-mi duc supe instant si energizante sub forma de ciocolata si cereale, ambalajele sunt mai usoare si ocupa mai putin spatiu mai ales la intoarcere.

Pe langa apa din lac care e buna de baut, am gasit imediat dupa ce am inceput urcarea spre Saua Podragului un izvor cu apa mai rece asa ca am schimbat apa luata din lac cu cea de la izvor.

Ajunsi in Saua Podragului, am avut o ultima discutie cu privire la ce urma sa facem si ne-am hotarat sa mergem mai departe spre Varful Moldoveanu si sa inoptam la Refugiul Vistea Mare, singura discutie fiind ca in urma evenimentelor petrecute sa evitam a doua zi urcatul pe Varful Mircii si zona unde am avut eu evenimentul, asa ca la intoarcere urma sa coboram spre Vabana Podragu si sa continuam pe traseul de la cabana spre Portita Arpasului pe la Lacul Podragel.

Urmatoarea parte a traseului pana pe Varful Corabia l-am facut fara probleme, asa ca aici am facut urmatoarea pauza mai lunga, in timpul acesteia trecand pe langa noi, venind dinspre Varful Moldoveanu, un grup mai numeros de turisti englezi.

DSC_0240

De aici avand aproape tot timpul in fata noastra superba imagine cu ,, Acoperisul Romaniei”, am reusit sa ne mobilizam pentru ultimele eforturi pe care mai trebuia sa le facem ca sa ajungem pe varf si mai apoi la Refugiul Vistea Mare. Aceasta ultima parte am facut-o intr-un timp putin mai lung decat am estimat, asta in primul rand din cauza oboselii, dar intr-un final am ajuns in Saua Orzanelei de unde incepe urcusul spre Varful Vistea Mare, urcus care la inceput lui Alin si Florin l-i s-a parut imposibil de realizat, de la baza masivului urcarea parand foarte abrupta si periculoasa, mai ales ca ne-am intalnit cu un adolescent care cobora de pe varf si care a incercat sa le infloreasca niste povesti ca sa-i sperie, asa ca a trebuit mai apoi sa duc putin munca de lamurire cu ei, norocul fiind printre altele ca era destul de tarziu si in caz ce s-ar fi intors din drum nu ar mai fi ajuns la Cabana Podragu pe zi.

Dupa ce i-am mobilizat din nou pe cei doi, am inceput solicitantul urcus spre varf, reusind sa ajungem pe el in timpul estimat, adica aproximativ 40 de minute. De aici pentru toata lumea lucrurile au fost mult mai usoare, iar dupa ce am admirat impresionanta panorama ce se poate vedea de pe Varful Vistea Mare, ne-am lasat rucsacii pe varf si ne-am pornit sa cucerim si cel mai inalt varf din tara Varful Moldoveanu (pentru mine fiind a treia oara cand urma sa ajung pe el). Fiind fara greutate la noi traversarea Spintecaturii Vistei, cea mai periculoasa zona dintre cele doua varfuri, am facut-o fara probleme asa ca in aproximativ un sfert de ora am ajuns la obiectivul nostru.

,,Cine a ajuns pana aici, este un invingator” asa scrie pe una din placutele instalate aici de catre cei care au ajuns pe varf.

DSC_0292

DSC_0271

E greu de descris ce simte fiecare cand ajunge pe Moldoveanu, dar pe fetele fiecaruia se poate citi bucuria pe care o ai atunci cand ti-ai atins un scop considerat greu de atins. Cu luna aparuta pe cer si soarele in partea opusa la asfintit, cu un cer senin fara nori, cam asa ne-a asteptat Maretul Moldoveanu pe noi trecatorii.

Varful Negoiu, 2535 metri altitudine, vazut la asfintit de pe Varful Moldoveanu.

DSC_0282

Dupa ce am zabovit aproximativ un sfert de ora pe varf ne-am intors din nou la rucsacii nostrii lasati pe Vistea Mare, iar acum incarcati cu doza de energie primita pe Varful Moldoveanu am inceput coborarea spre Refugiul Vistea Mare, o coborare destul de solicitanta si pe o panta destul de abrupta, o coborare ce dureaza aproximativ 30 de minute.

Ajunsi la refugiu primul contact a fost cu maladarul de conserve si gunoaie imprastiat pe langa usa de intrare, chiar daca exista un sac de rafie mare pus acolo probabil de salvamontisti.

Langa refugiu erau vreo 6 corturi instalate, iar in interiorul lui care poate adaposti 12-13 persoane erau doar trei locuri ocupate, asa ca ne-am instalat si noi patru acolo rapid,  asta pentru ca era deja seara iar eu si Filip hotarasem sa coboram inspre Lacul Valea Rea sa gasim o sursa de apa pentru ca ramasesem fara. Nu am coborat foarte mult si am si gasit niste izvoare, unul din ele fiind chiar marcat de catre tursiti asa ca problema apei a fost rezolvata. Intre timp Alin si Florin au strans maldarul de gunoaie in sacul de rafie, asa ca arata acceptabil acum si in fata refugiului.

DSC_0293

A doua zi de dimineata dupa cafeaua de rigoare am pornit din nou la drum, iar in mai putin de zece minute am ajuns la primul hop din acea zi, urcatul din nou pe Varful Vistea Mare, dar cum eram la inceputul zilei l-am urcat relativ repede si dupa o scurta pauza pe varf am inceput coborarea in Saua Orzanelei.

Traseul pana la Saua Podragului l-am facut fara prea mult efort, de mentionat fiind doar numarul foarte mare de turisti, in marea majoritate straini, ce se deplasau spre Varful Moldoveanu si intalnirea cu cele doua persoane mai in varsta pe care le intalnisem in prima zi in apropierea Varfului Mircii.

Asa cum hotarasem cu o zi inainte ne-am continuat traseul coborand inspre Cabana Podragu pentru a continua pe traseul alternativ spre Portita Arpasului.

De mentionat ca marcajul cu banda albastra a acestui traseu a fost inlocuit cu marcaj cruce albastra.

Dupa ce ne-am realimentat cu apa din unul din izvoarele ce alimenteaza Lacul Podragu am ajuns la intersectia celor doua trasee, cel care duce de la Cabana Podragu pe traseul de creasta din Saua Podragului cu cel care se uneste cu traseul de creasta in Portita Arpasului, acesta din urma fiind un traseu de aproximativ 5-6 ore.

Pentru mine de aici a inceput greul, parca dintr-o data toata energia a disparut iar urmatoare parte a traseului a fost cea mai anevoioasa dintre toate turele mele pe munte de pana acuma, o cadere pe care nu o explic decat prin lipsa de antrenament si a greutatii rucsacului care era mai greu decat al celorlalti colegi eu avand si cortul la mine.

De aici Alin a preluat stafeta parca incarcat cu energia pe care eu o pierdusem, fiind cel care s-a instalat in fruntea micii coloane.

Portiunile de povarnis ce au urmat, mai ales urcatul pe Muchia Podragului si Strunga Podragelului au fost anevoioase intrerupte de multe pauze, coborarile mai ales cea spre Caldarea Vartopului parand ca nu se mai termina, pauza din caldare langa paraul Arpasului fiind una ce m-a mai incarcat cu putina energie.

Vederi de pe Muchia Podragului.

DSC_0376

DSC_0374

Dupa ce am iesit in traseul de creasta in dreptul Ferestrei Zmeilor, am continuat fara pauza coborarea in Caldarea Caprei, unde pana la ultima parte mai dificila a traseului, urcatul pe sub Varful Capra, am facut cel putin vreo cinci pauze mai lungi intr-ucat eram iarasi de-adreptul epuizat.

Urcarea ce a urmat a durat mai mult decat am prevazut, asta din cauza faptului ca tot la douazeci de pasi faceam cateva minute de pauza, dar in aproximativ o jumatate de ora am ajuns la capatul urcarii, unde ceilalti erau ajunsi de cateva minute.

Dupa o scurta pauza am coborat langa Lacul Capra, iar de aici dupa o scurta hidratare de la unul din izvoarele ce alimenteaza lacul ne-am pornit pe ultima portiune a traseului, usoara urcare pana in Saua Caprei unde ne-am intersectat cu traseul ce coboara la Balea Lac, o coborare care de aceasta data m-i s-a parut mai grea si mai lunga ca altadata, dar au trecut ceva ani si s-au mai adunat cateva kilograme de la ultima aventura pe Creasta Muntilor Fagaras.

Un accesoriu util in orice excursie: acumulator extern.

Pentru cei ce vor sa afle mai multe informatii despre traseele mentionate in acest articol am scris mai detaliat in articolele https://murphanblog.wordpress.com/2017/06/22/de-la-balea-lac-spre-varful-moldoveanu-pe-la-cabana-podragu/ si https://murphanblog.wordpress.com/2017/04/06/spre-balea-lac-pe-traseul-de-creasta-al-muntilor-fagaras/.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Pe Varful Moldoveanu, dupa 9 ani

  1. Felicitari pentru traseu, de fapt pentru toate traseele parcurse si relatate aici. Felicitari si pentru detaliile si experientele impartasite cu ceilalti. Foarte frumoase si placute fotografiile! Iti doresc sa ai parte doar de „Poteci insorite”!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s